Nimeni

Privesc în oglindă. Imaginea reflectată este una frumoasă, dar sufletul meu este dispărut. Îmi privesc ochii, care reflectă prin privire, o fată tristă, absentă și plină de amintiri dureroase. Fiecare părticică din mine și din imaginea din oglindă geme apoi țipă de durere într-un sunet mut. Nu mă pot exterioriza, dar simt nevoia să mă scap de ea. Lovesc oglinda, apoi din bucățile sparte și căzute, iau un ciob. Îmi întind mâna astfel încât să mi-o pot zări în partea de oglindă care nu a căzut, apoi apăs cu ciobul pe piele. Apăs... sângele pare mai roșu în contrast cu pielea mea extrem de albă, șirul parcă viu coboară din locul rănit, până pe degete. Eu îi privesc reflexia în oglindă. Închid ochii și mă gândesc... Apoi fug... Mă opresc doar când simt că sunt destul de departe de... mine. Copacii din jur parcă îmi șoptesc, amurgul mă protejează, iar curândul întuneric va pune stăpânire pe mine. Sunt doar o fată simplă, cu o viață complicată. Îmi dau seama că aveam chef de risc. Mă întorc spre casă, iau cheile mașinii deși știu că greșesc... Mă urc în mașină. Brusc, mă simt în siguranță, iar eu nu asta doresc. Îmi aprind o țigară și pornesc. Orașul este la fel ca întotdeauna, anonimat, sigur și fără risc mare de accidente. Aceeași Londră pe care am lăsat-o la plecare, mă așteaptă. Ies pe un drum lăturalnic de la periferia orașului. Privesc copacul care este la o distanță perfectă față de unde mă aflu. Perfectă pentru ce? Îmi dezactivez airbag-ul și pornesc din nou. Drept în față, nu reușesc să îmi văd viața prin fața ochilor fiindcă deja eram moartă. Am fost aruncată prin parbriz în urma unei coleziuni cu un copac. „Sărmana fată”, aud cel mai des, din lumea pe care cândva o uram, iar acum doar o privesc. Apoi văd pe cineva care știa că nu a fost o greșeală, cineva care știa și era sigur că eu nu fac astfel de greșeli. El este tata, care acum este preocupat de starea ta, și uită să sufere. El îți spune că totul va fi bine, deși nu știe în ce fel va putea fi bine fără fata lui. Vă văd siluetele care se îndepărtează, mi-aș dori să vă spun că vă iubesc, dar era totul mult prea lacrimogen și evident. Apoi, ați fi împiedicat o faptă care trebuia împlinită...