BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

vineri, 29 iulie 2011

Dorințe

             Vreau o viață.
          Voi?
        Ce vreți?

luni, 25 iulie 2011

Blonda de la psiho

                 Să vă povestesc o întâmplare amuzantă... Nu foarte amuzantă pentru mine, adică intră în categoria aia de „fugi cât te țin picioarele”, dar acum îmi amintesc cu drag de ea.

                 Eram la facultate, printre primele zile, nu țin minte exact, știu doar că trecuse destule zile încât să ne dăm seama cam în preajma cui vom atârna, dar nu destul încât să scăpăm de aparențe. Eram la fundamentele psihologiei, cu domnul „ajutor” al profei, eu așa îi zic... și dezbăteam o mică neînțelegere, de unde a apărut un banc cu blonde. Eu niciodată nu m-am simțit blondă din două motive, nu sunt total blondă, am un fel de blond-roșcat:)) și a doua chestie, în categoria „ești blondă” dupa mine intră doar cele vopsite, piți alea platinate în cap, chiar mi se par „blonde”... So, am râs la ideea bancului, la care era o domnișoară din asta platinată la care cu siguranță i-am subestimat inteligența și i-am zis ironic bineîntețeles, „lasă dragă nu te supăra, nu e vina ta ca ești blondă”, la care stimata domnișoară mi-a răspuns de nu am știut ce m-a lovit, „dar măcar eu nu sunt blondă natural ca tine”. Cred că a fost prima dată când nu am știu să răspund, toți râdeau, până și profu râdea de nu mai putea, iar eu încă uimită de faptul că fata deși piți și blondă platinat, deci vă rog, a reușit să își pună neuronii la bătaie. :)) Acum nu mi se pare big deal, dar atunci am crezut că sar pe geam, oricum asta nu demonstrează decât că există excepții, care desigur întăresc regula...Funny nu?

duminică, 24 iulie 2011

Esența nopții

              Sunt singură în camera mea. E o noapte răcoroasă, iar geamul deschis îmi amintește de o aromă pe care nu am simțit-o demult... mirosul nopții. Niciodată nu am avut nimic împotriva singurătății, ba chiar dimpotrivă, îmi oferea diferite plăceri... o relație serioasă, deloc secretă și fără compromisuri. De ce a trebuit să ajung de la stadiul acesta, la unul deloc plăcut?... Acum, singurătatea, deși îmi oferă aceeași siguranță, mi se pare tristă și inutilă fară tine,... în schimb noaptea rămâne la fel, doar ea mă alină când tu ești plecat... ea îmi aduce gândul tău de departe, iar vântul mi-l șoptește... apoi privesc spre steaua mea și știu că și tu te uiți la ea... închid ochii și îți simt degetele fine pe obrazul meu, buzele pe năsucul meu și respirația înceată și adâncă... E frig, iar de data aceasta, tu nu mai ești aici și acum să mă încălzești... iar suplinitorii tăi sunt egoiști, în ciuda blănii călduroase...
               Uneori mă simt pierdută, simt că nu mai vreau să lupt să câștig ceva ce oricum este al meu... atunci realizez că defapt doar în mintea mea este o bătălie... pentru că tu ai decis al cui ești, iar eu am ieșit în câștig. Știam că asta e iubirea, un joc în care ambii pierd sau ambii câștigă... iar noi suntem fericiții câștigători ai unei...?
Vieți.

Îmi simt ploapele grele, din cauza ta..., iar din tavan cad din nou flori...
Somn.

Și acuma... ghiciți pe cine iubesc eu?:D
P.S. Mi-am descoperit o noua fobie... păpușile  acelea creppy, vechi care îți dau un sentiment ciudat când ești în preajma lor... brrr.

vineri, 22 iulie 2011

Dialog între anonimi

” Uneori viața este ciudată...”
” Uneori?”
” Mereu?”
” Mereu!!”

„Aleargă cu dulăii, nu sta să latri pe prispă cu ei.”
„Drumul către victorie e greu, trebuie să plângi, să pierzi și să speri, dar odată ajuns în vârf... a meritat.”

joi, 21 iulie 2011

Mică adiere de singurătate

            Ai plecat.

    Știu, ai plecat până acasă pentru câteva zile doar... și știu că ai plecat puțin trist deși nu mi-ai arătat; la fel cum mie îmi venea să plâng dar m-am abținut pentru a nu te face să fi mai trist de atât. Chiar acum aș fugi până în stație după tine, să-ți mai dau o pupă, dar poate te-aș întrista și mai tare, pentru o a doua despărțire. Așa că aștept, mă pun în patul în care ai dormit atâta vreme, mă întind și incă îți simt mirosul trupului..., mă ridic și mă uit la patul aranjat... parcă te văd cum stai întins... glumind, citind, sau nervos că nu ai primit o pasă... :)) Dar știi ce? De ce atâta tristețe când drumul care îl faci până acolo este pentru o bucurie... Sunt puțin tristă, dar câteva zile trec repede și nu aș simți bucuria de pe urmă dacă acum nu aș fi tristă... Nu mai încape decât loc pentru asta: ”Și eu te iubesc!!”. Punct.

Metamorfozele timpului

         Timpul? Iluzia care este in permanenţa cu noi; este acel ceva care face diferenţa; detaliul atât de neperceput de noi, pe atât de prezent…Spre ce ne îndreptăm?Spre eternitate?sfarşit?Nu! spre timp… timpul din viitor, care se încăpăţânează să fugă, iar noi în încercarea de a ţine pasul cu el, creştem, ne maturizăm, îmbătrânim, apoi…apoi începem din nou.Care este pe lume, cel mai lung şi cel mai scurt, cel mai incet, cel ce se poate împărţi mai mult şi cel mai întins, fără care nimica nu se poate face, care înghite tot ce-i mic şi dă viaţă la tot ce-i mare?Este singurul drum cu sens unic de la cap la coadă. Nimic nu-i mai lung decât timpul, pentru că el e măsura veşniciei; nimic nu-i scurt, pentru că ne lipseşte când avem ceva de făptuit; nimic nu-i mai încet, pentru cine gustă bucuriile, se întinde la nesfârşit in mare, se împarte la nesfârşit in mic; nimeni nu ţine seama de dânsul şi tuturora le pare rău de pierderea lui; nimic nu se face fără dânsul; aruncă in uitare tot ce nu e vrednic să rămână şi faptele înalte le face nemuritoare.Poţi înţelege timpul atunci când ajungi în gară după 5 minute de când a plecat trenul, poţi simţi timpul pe parcursul trecerii anilor, îl poţi vedea în ochii bătrânilor, îl poţi atinge în momentul când mori, când începi totul de la început. Toate acestea se întâmplă indirect; faptele, evenimentele, fenomenele, stau între noi şi timp. Timpul este mijlocit de aceste întâmplări, el nu apare în mod direct. Timpul nu se poate atinge, vedea, simţi sau înţelege. Este doar o iluzie…Nu irosi timpul. Dacă vrei sa afli cât valoreaza un an? întreabă un student care tocmai a pierdut un an de studiu; o lună? întreabă o mamă care a născut mai devreme cu o lună; o săptămână? întreabă un editor de la un ziar săptămânal; o oră?, întreabă doi îndrăgostiţi care aşteaptă să se întâlnească; un minut? întreabă pe cineva care tocmai a pierdut trenul; o secundă? întreabă un şofer care tocmai a reuşit să evite un accident; o sutime? întreabă un atlet, care tocmai a obţinut medalia de argint la olimpiadă; timpul nu asteaptă pe nimeni…ieri este istorie, mâine este mister, azi e doar timpul prezent, clipa.Timpul este de fapt spectacolul universului veşnic, care ne face pe noi oamenii să ne simţim mărunţi si trecători.Şi dacă pe lume tot ceea ce s-a creat de către om este supus perisabilităţii, doar omul se află la cumpăna dintre viaţă si moarte, mintea lui fiind preocupată de marile probleme ale lumii contemporane.Intrebarea este dacă timpul este cel care se metamorfozează, sau dacă nu cumva panorama civilizaţiilor creează un puternic sentiment de zădărnicie, determinat de ideea că totul se repetă în lume, că nimic nu este statornic şi nu rezistă în timp. Conştient de valoarea lui, omul reuşeşte să-şi dobândească fericirea, să-şi cunoască semnificaţia în Univers, să trăiască clipa.

duminică, 17 iulie 2011

Prima mea postare - Remus

După cum știți, blogul acesta are doi autori, Strawberry blonde (gagică-mea) și eu. Până acum a scris doar ea, dar m-am gândit să îmi exprim și eu părerile dacă tot ne-am tras blog la pătrat.

Plouă. Încerc să nu mă las influențat, am auzit de la mulți că ploaia e frumoasă..., e frumoasă dar nu asta care e acum. Înțelegeți?
Există ploaia de vară... aia faină și mai e și cea morohâtă. Mulți sunt de părere că îi inspiră, eu unul nu prea cred... Sunt anumite chestii, sau factori să le zic așa; dacă poți scrie pe ploaie, poți scrie și pe vreme frumoasă,... sau nu știu eu ce vă place vouă? Mie nu-mi prea place, dar încerc să aflu ceva ascuns din mine... Ce bine sună până aici, spre ca și Sakura să fie de acord...
Acum putem dezbate problema asta cu inspirația. Sunt conștient că pe fiecare dintre noi, ne inspiră ceva anume atunci cănd scriem, desenăm, pictăm, sau construim... Dar dacă le-am putea face și fară acel ceva care credem noi că ne dă inspirația? Eu îs de părere că dacă poți scrie pe ploaie, atunci poți scrie și pe soare, zi, noapte, lună plină, sau mai știu eu ce... Pentru că inspirația si ideile sunt de fapt în noi, trebuie să știm cum să le accesăm.

joi, 14 iulie 2011

Curând!!

             Curând îmi voi lansa un site, unde voi posta doar recenzii. Aștept toți șoricei să dea o tură prin zonă pentru a povesti despre noile apariții, dar și despre cele care se încăpățânează să țină pasul cu nemurirea... Vă țin la curent și stați liniștiți că și blogul va rămâne.:D

miercuri, 13 iulie 2011

Stop accidentelor, viața are prioritate!!

           Nu susțin nici o campanie promovată pe marginea drumului, pe care voi majoritatea nu dați doi bani... pur și simplu simt nevoia să mă exprim... Trebuia să fie o zi faină, sau măcar okay... eram în mașină cu tata, mergeam spre salon; nu dau detalii zone și prostii pentru ca nu are rost, oricum pentru cei care cunosc orașul, e vorba de prima trecere de pietoni înainte de sensul giratoriu care urcă spre spital dinspre Sângeorgiu de Mures, sau Selgros... Tata, i-a dat prioritate unei femei care a forțat trecerea de pietoni, noi fiind pe banda 1, ea a trecut prin  fața mașinii s-a uitat la mașina care venea de pe banda a 2-a care avea și viteză și nu era chiar lângă trecere, apoi a forțat încrezătoare trecerea încă odată, doar că de data aceasta nu i-a mai reușit. Am simțit că o va lovi, și apoi am văzut și reacția lui tata..., iar în secunda următoare a fost învârtită și izbită de pământ... Partea puțin ciudată era că tipul de la volan a frânat abia după ce a lovit-o... Tata a coborât din mașină, eu am sunat la salvare, apoi am văzut spasmele femeii care pur și simplu nu se mai terminau... Aici mi s-a pus capac. Nu. Nu pentru ea, ar fi ciudat să spun dar poate e într-un loc mai bun acum... era prostituată, dar îmi vin în cap imagini cu spasme ale unor persoane foarte dragi mie... Intru în panică și simt că mă sufoc... Mereu când văd accidente și prostii îmi vin astfel de imagini în minte de unde deduc că am o fobie... Mi-e frică, mi-e frică să nu se întâmple ceea ce văd...
   
          Am o problemă? Am nevoie de ajutor?

marți, 12 iulie 2011

Călătorie în jurul camerei mele

               Camera mea...

       Micul meu univers plin de... mine. Cărțile sunt peste tot, pasaje interesante copiate de peste tot, scrise atent pe niște planșe apoi prinse pe diferiți pereți... Creioane de cărbune, desene aruncate prin cameră, acrilice, reviste de fete și psihologie... Obiecte mici și colorate ce au rol de decorare a universului... Tot ce se află în camera mea, are loc în sufletul meu. Într-un colț ești tu. În cel mai important colț al camerei; stai relaxat, cu ochii blânzi și te gândești... Cum s-a ajuns până aici? Nu-ți pasă, ești pur și simplu fericit; fericit de camera mea, de casa noastră, de sufletul meu... de tot. Poziția ta îmi spune multe despre ce gândești și cum te simți, dar azi nu, azi nu voi interpreta, azi nu voi fi studenta silitoare de la psiho, azi... voi fi doar eu privindu-te pe tine.
       Vom înota în apă, în viață, vom înghiți câte o gură zdravănă dar vom merge mai departe...

             Camera mea... ideală.                                                    

luni, 4 iulie 2011

Dimineață răcoroasă

      Bucla timpului niciodată nu ne va lăsa in pace... Ea este mereu prezentă și mereu ne amintește de secundele care trec și viața care se scurge din noi. Diminețile răcoroase sunt ciudat de plăcute, îmi amintește la fel ca și durerea, că trăiesc. Nu pot întelege filozofia vieții, asta pentru că nu cred că există una... Uitați-vă și voi în jur... viața însăși este o filozofie.
      Mi-e dor... mi-e dor de nopți nedormite și de învățat pentru facultate, de proiecte care nu se mai termină, de susțineri orale și emoțiile unei prezentări. Mi-e dor de primul an, de începutul lui... Poate mai târziu voi regreta alegerea ce am făcut-o, but hei, si regretul va fi tot al meu...
     Uneori simt nevoia să mă ascund în spatele unei măști, unui alter ego... vreau să privesc de acolo viața mea, să critic și să o simt... Voi v-ați întrebat vreodată cum este în pielea altui om? Eu când eram mică, nu înțelegeam cum colegul lui tata, poate ține într-o mână un sandwici în timp ce cealaltă mână era introdusă până la cot, în stomacul unui cadavru... la propriu. Adică, normal că nu mă gândeam la germeni și bacterii, ci la miros frate, la miros; când intram acolo îmi venea să îmi dau mațele afară de la mirosul acela amar, scârbos oricum... Noroc că nu stăteam mult pe acolo... O altă curiozitate care mă pălea când eram mică... cum au alți oameni amenajată casa... Când se apropia amurgul, mă poziționam în geamul de la bucătărie și ma uitam la fiecare geam la care puteam descifra ceva prin perdea... eram atât de curioasă cum arăta înauntru, încât îl rugam pe tata uneori să scrie un mandat ca să poată intra in casă, și normal să mă ia si pe mine... Bine-nteles, că tata nu mi-a făcut niciodată pe plac chestia asta, nu înțelegea el cum vroiam să scrie mandatul acela... bănuiesc că de vină era diferența de mentalitate. A da, altă chestie pe care nu o înțeleg, dar o folosesc uneori, în proprie apărare... diferența de mentalitate. Gândiți-vă și voi, nu e o prostie? Nu e practic o scuză tâmpită pentru oamenii mari? De când au ei nevoie de scuze? Ei au dreptate, doar pentru asta... că sunt mari... Eu am nevoie de scuze, eu sunt mică, eu nu am niciodată dreptate, pentru că sunt o pice. Asta mă scoate din pepeni, la fel ca și eu îți dau de mâncare, mi-ești datoare vânduta, bine nu folosesc ei chiar expresia asta, dar asta transmite... Cum adică să îți fiu datoare vândută? Tu îmi ești pentru că ți-ai permis să mă faci, fără să mă întrebi, să îmi dai un nume care nu îmi place și apoi dacă tot mai facut, e normal să mă crești și să îmi dai de mâncare; toate astea și multe altele fără de a avea dreptul să îmi reproșezi ceva... Fraților, nu mai faceți copii dacă nu îi știți crește, dacă nu vă permite buzunarul mai mult decât un trai decent, pentru că el va suferi și vă va mânca vouă nervii, și dacă vă permite buzunarul mai mult, tot nu-l faceți pentru că vă va distruge relația cu partenerul, viața personală și stima de sine...
Știu că sunt rea acum, dar uitați-vă în jur, singurele cupluri care încă se iubesc sincer, și care au ceva ani experiență, sunt cele fără plozi... Cineva tot îmi va da dreptate... 

O amintire draguţă de la China Blue şi bonus prietena mea cea mai bună... senila.:))




And the best of the bests(sper că am scris bine),(în prima poză încerca să-mi explice ceva) în gara din Braşov, acum hmm, cateva luni... încă cu plete şi cu prostia aia la gât de la fosta prietenă. (O să mă omoare pentru asta, I know...) 

             
              Şi... eu.

Endless

        Lumina seaca a lunii cade vag pe suprafata apei exact in locul in care ma pregateam sa sar; devine din ce in ce mai puternica, iar eu din ce in ce mai vulnerabila si totusi ma pregatesc. Ma aflu mult prea sus pentru a fi precisa in saritura dar incerc. De aici ma simt mai aproape de ea si de stele, dar in apa ma voi simti mai sigura... Ma dezbrac incet ca si cum m-as pregati pentru un preludiu scurt si un sex nebun, ca si cum as incerca sa innebunesc un baiat si as reusi mai mult decat as vrea... Am ramas complet dezbracata si imi privesc trupul alb in noaptea densa, imi ating sanii incet apoi imi las mainile langa corp si incep sa rad... daca cineva m-ar vedea acuma ar spune ca duc lipsa de bagare in seama... eu vreau doar sa ma simt libera si sigura in apa... Sar. E ametitor, parca am mult pana jos sau poate chiar am... In timp ce cad sigur spre locul vizat ma gandesc... daca nu voi nimeri corect? daca nici macar nu voi nimeri apa? Criminalistii vor avea o treaba grea maine; Ating apa cu mainile si expir usurata; am aterizat in bazin, mai exact in locul luminat de luna... Ajung la suprafata apei si ma uit in sus... si incerc sa nu ma gandesc la cat de usor ar fi fost sa nu nimeresc... Profit de reusita si incep sa inot. Ma simt libera, simt cum apa imi mangaie sanii si burtica mai bine decat a facut-o orice baiat... Incep sa simt o senzatie usoara de gadilat si excitare...e e o placere aparte; ma cufund din nou si deschid ochii spre cer... stelele par mult mai ciudate de sub apa, iar luna... luna e simpla si frumoasa... pur si simplu frumoasa. Ies din nou dar de data aceasta pe marginea bazinului, imi aprind o tigara si o savurez ca si cum ar fi o delicatesa rara... Inchid ochii si ma intind; nici suprafata rece pe care m-am intins nu ma face sa ma ridic... nu imi perturba gandurile, poate pentru ca stie la ce ma gandesc si cat de important este pentru mine... Adorm. Visez. Doresc. Simt. Zambesc. Sufar. Ignor. Regret. Doresc din nou. Traiesc. Zbor. Libertate...
     Bratele lui imi trezeste simturile si mai mult, iar gandurile si cuvintele ce mi se invarteau in cap, fug. Mainile lui imi mangaie sanii, abdomenul, apoi ma strange mai tare la pieptul lui... Ii simt membrul intarindu-se incet in timp ce sta lipit de fundul meu... Imi intind mainile la spate si incep sa il dezbrac...