BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

duminică, 29 mai 2011

Arta manipulării

                Navigam pe o librărie online la sectiunea psihologie, şi am fost uimită cum lucrări de genul "Arta manipulării", "Cum să manipulăm" sau "Arta de a influenţa", au luat loc cărţilor despre psihanaliza, psihopedagogie, psihocriminalistică şi cărţilor de auto-descoperire, auto-cunoaştere. Adică, cum e posibil ca o librarie online, cu un nume care te face să te gândeşti la baba de la piaţă, care îti dă doua la preţ de una, promovează tot felul de frustraţi care încep să scrie cărţi despre manipulare, şi pur şi simplu uită de Freud, Jung sau chiar Zlate? Apoi mai întâlnesc alţi frustraţi care se cred mari manipulatori şi ba chiar le place; se amuză jucându-se cu mintea unora şi convingându-i că ei au dreptate, asta doar într-un caz mai inocent. Mai sunt şi cei care mă întreabă diverse chestii despre manipularii, argumentând că le place şi ca ar trebui să ştiu câte ceva pentru că sunt la psihologie. Da fraţilor, ştiu câte ceva, dar în nici un caz nu mă apuc să ofer ponturi în stânga şi în dreapta doar ca voi să vă simţiţi mai bine şi să vă crească stima de sine. Atunci când veţi face asta cu cineva mai presus decât voi, când veţi avea curaj, atunci puteţi spune că manipulaţi, dar până când vă jucaţi cu minţile celor care nu au idee despre aşa ceva, eu zic că nu valoraţi nimic, nici cât unul care nu are cunoştinţe despre această "artă".
Întrebare: Ce este psihologia? Ştiinţă sau artă? Argumentaţi răspunsul voi fără google, sau alte motoare de căutare etc, nu aprob răspunsuri furate.

vineri, 27 mai 2011

Sunt o mică vrăjitoare

           M-am hotătât să vă împărtăsesc câteva (puţine) informaţii din cunoştinţele mele în legătură cu vrăjitoria şi magia. Aici nu dau mai multe detalii, pentru asta am facut o pagină separată... so enjoy. Daţi o privire înainte de a vă apuca paranoia şi a crede ca o să vă viziteze Lucifer ( care pun pariu ca nu ştiaţi că înseamnă cel luminat) datorită unei simple vrăji personale. Nu, nu e magie neagră. Oh c`mon, aici, aveţi linkul şi de asemenea şi sus la pagini. Have fun!             

alter ego

            Trebuie. Trebuie să alerg. Deşi m-am împotrivit toată noaptea, sunt pe punctul de a pierde. Încăpăţânarea mea este una inutilă, la fel de inutilă ca a unei femei care este pe punctul de a naşte, se hotărăşte că nu este un moment bun. 
            Jalnic. Simt cum adrenalina îşi face singură loc în corpul meu, cum mă împinge spre a fi, ceea ce am negat mereu... Dar natura are câştig de cauză, întotdeuna... 
            Este linişte peste tot. Cobor încet din pat, fac tot posibilul ca iubitul să nu mă simtă apoi mă îndrept spre lift... îmi aprind o ţigară şi sper să pot fuma cât mai mult din ea. Natura se sincronizează întotdeuna. Am ieşit din lift. Încep transformarea. Cad în genunchi, simţurile mi se dezvoltă brusc, încheieturile şi pielea sunt parcă cuprinse de flăcări, apoi brusc mă liniştesc. Urletul meu este singurul lucru fioros din noapte.
           Sunt Transformată. Mă întind, clipesc de câteva ori şi privesc în jur. Totul a căpătat o paletă de culori necunoscută ochiului omenesc – negru, cafeniu şi gri cu nuanţe subtile, pe care creierul meu încă le schimbă în albastru, verde şi roşu. Ridic botul şi adulmec... Sânge... Simt mirosul asfatului ud, al roşiilor aproape putrezite, al dozelor de bere şi al transpiraţiei de peste zi – dar şi al milioanelor de alte lucruri, amestecate într-o miasmă atât de copleşitoare, încât tuşesc şi scutur cu putere din cap. Mă răsucesc şi surprind fragmente distorsionate ale imaginii mele reflectate într-o ladă de gunoi. Proprii ochi se holbează la mine. Îmi dezvelesc dinţii şi rânjesc la mine însămi. Colţii albi fulgeră pe metal. Sunt o lupoaică de şaizeci de kilograme, cu blana blond-roşcat deschis. Singura parte neschimbată a corpului sunt ochii, strălucind de o inteligenţă calculată şi o ferocitate înăbuşită, care nu ar putea fi niciodată confundată cu altceva decât privirea unei fiinţe umane. 
           Mă uit în jur, adulmecând din nou mirosul oraşului. Sunt nervoasă. Locul în care mă aflu este prea închis, prea strâmt, şi emană un miros mult prea omenesc. Trebuie să fiu atentă. Dacă sunt văzută, voi fi confundată cu un câine – unul de talie mare, vreo rasă rezultată din încrucişarea unui husky cu un labrador auriu. Dar chiar şi un câine de mărimea mea, lăsat liber pe stradă, ar produce panică. Mă îndrept spre capătul aleei, căutând o ieşire din acea zonă sensibilă a oraşului. Creierul lucrează încet, dezorientat nu de schimbarea fizică suferită, ci de anomaliile percepute în împrejurimi. Nu mă pot orienta corect, şi prima alee pe care pătrund este exact cea prin care am păşit sub forma umană, cea în care i-am văzut pe cei doi bărbaţi înghesuiţi într-o cutie inscripţionată Sony. Unul din ei, treaz acum, trage de capătul unei pături murdare, de parcă ar încerca s-o lungească, protejându-se astfel mai bine de frigul nopţii de octombrie. Îşi ridică privirea şi mă vede. Ochii i se măresc. Încearcă să se facă mic, apoi se opreşte. Îngână ceva cu o voce tânguitoare şi muzicală, cu acel timbru afectat pe care oamenii îl folosesc cu copiii şi animalele. Aş putea înţelege dacă m-aş concentra, dar nu are niciun rost. Ştiu ce spune, ceva de genul „fii cuminte, cuţu-cuţu”, repetat la nesfârşit într-o varietate de inflexiuni. Are mâinile întinse în faţă, cu palmele în sus, încercând să mă ţină cât mai departe, gest total în contradicţie cu vorbele. Nu te apropia – fii cuminte, cuţu- cuţu – nu te apropia. Şi oamenii se mai miră de ce animalele nu-i înţeleg. Se sperie, dacă fuge îl urmăresc, dacă îl urmăresc, îl ucid. Plec. Plec înainte să mă ia valul... Ajung în faţa scării, mă transform înapoi, fară dureri şi arsuri la pachet; hainele le-am pierdut la transformare, dar mereu am ţigări ascunse în tufa din faţa blocului... Îmi aprind din nou o ţigară, şi ma îndrept goală spre lift. Protestează din nou.
              Ajung lângă tine şi mă simt din nou în siguranţă... Ador să visez în braţele tale... mă face să mă simt... umana.


luni, 23 mai 2011

Aniversare 3 în 1

               În ultima perioadă o voi ţine doar în aniversări... Drăguţ nu? Astăzi blogul meu împlineşte 3 luni. Ce îi pasă lui? Cel puţin eu la 3 luni, nu aveam prea multe griji... Nici el nu are griji, dar are prieteni, deşi sinceră să fiu, mă aşteptam să fie mai singuratic aşa de felul lui... Ma uimit. Hmm... să vedem, următoarea aniversare pe 31 mai este a mea cu a lui Remus; împlinim 1 an... ştiu, ştiu... nu e mult, nu îmi săriţi în cap, dar nu vă pot explica cât de importantă este pentru noi. Cea de-a 3a este ziua mea de naştere, îmbătrânesc, pe data cu 3 iunie împlinesc 20 de ani:D So... dragii mei, vă invit la o felie de pizza, un pahar cu suc, pentru băieţi bere(logic) şi o felie de tort, iar pe astea mai pretenţioase (aşa ca mine):)) vă ofer un pahar de martini cu maslină, noodles şi tort bineînteles... Tudor, Remus pentru voi...hmm... ceva îmi spune că preferaţi vinul... roşu? Marius, Miyo si ...gasca voi primiţi de toate dar le şi plătiţi, aşa-i?;;)

P.S. Da-da... le-am pus pe toate 3 într-unul, exact ca Dero, dar credeţi că am rabdare? Eu, răbdare?? Ha.

vineri, 20 mai 2011

Pregătiri pentru plecare

         Îmi omor viaţa monotonă pe care o am, pe care am început să o am, şi pornesc la drum... la aventura pentru care a fost conceput blogul... Şi asta cât de curând. Las totul în urmă... iau nevoile necesare, şi plecăm. Mă simt ca un copil de 10 ani, care aşteaptă să fie gata bagajul şi merge pentru prima dată într-un anume loc, un loc departe...

         Până atunci... cred că mă voi închide din nou în cochilia mea, unde este atât de cald şi în siguranţă. Depinde şi de tine, desigur, chiar dacă strâmbi din nas când vei citi, şi vei bombăni "de ce trebuie să depindă de mine?"... Pentru că viaţa e o curvă. Asta e o chestie care am învatat-o de la tata şi nu care e al naibii de adevărată...
         Las postarea aşa... Restul este scris în sufletul meu, cine este curios şi are acces... este bun venit, iar tu ai grijă să nu întarzii! Porţile se închid la oră fixa, şi se vor deschide foarte greu... Ştii cum e... Mai bine să previ, decât să vindeci...


sâmbătă, 14 mai 2011

Scrisoare de pe meleaguri îndepărtate

Dragă plictisitule,
 

      Vara este în toi aici unde mă aflu acum, pe o ramură de nuc bătrân; o cioară-spion mi-a povestit cât de monotonă ţi-a fost ziua, şi de asemenea cum s-ar sinucide dacă ar avea o viaţa ca a ta. Astăzi am avut o discuţie deosebită cu o şopârlă... mi-a explicat cât de în siguranţă se simte la soare, atunci când nu sunt oameni în jur... desigur.
       Acum îmi dau seama că vorbesc degeaba... Tot vei rămâne un plictisit. Mă duc la iubitul meu; în braţele lui nu mă voi plictisi niciodată;... iar tu? Tu plictiseşte-te în continuare...

                                                                                                          Adio
P.S.: Pe tine te iubesc.







vineri, 13 mai 2011

Viaţa pe un curcubeu

Colorez!! 
Îmi colorez sufletul în blond-roşcat. Ba nu! În verde; nu vreau să fiu deloc asortată. Astăzi voi colora tot ce voi atinge. Tu vei fi roşu şi albastru, camera va fi galbenă, obiectele portocalii...
Străzile vor deveni curcubee, doar pentru că mereu visam să pot atinge un curcubeu şi mereu eşuam... Voi dansa pe curcubee, curcubee creeate de mine... Voi? Voi ce culori veţi fi? Ce alegeţi?

Am să mă transform într-un fluturaş verde şi am să colind toate florile... aşa am să le pot atinge, simţi şi face parte din ele...

Ador să fiu colorată!!




vineri, 6 mai 2011

simplitate si complexitate

 Ploua.
  Ziua... 
Ploaie torentiala de sentimente.
Amurgul ne face delicati si atenti. 
Noaptea...
Ploaie de stele si imbratisari.
Dimineata.
Tigari, rasarit si iubire.