BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

miercuri, 23 februarie 2011

Inceputul inceperii aventurii...


      Suntem doua suflete libere, dar unul fara celalalt nu suntem completi; este ca si cum fiecare dintre noi avem cate o aripa si doar impreuna putem forma perechea de aripi capabila de a realiza visele comune care pana nu demult se nasteau in locuri diferite... As continua cu povestea, inceputul, aventurile prin care am trecut impreuna, calatoriile, dumele si peripetiile noastre, dar acum in minte mi se invarte ceva mult mai diferit, intens si poate chiar intim, asa ca...
         Nu m-am gandit ca as putea vreodata iubi felul in care cineva ma face sa-l domin; felul in care imi controleaza gandurile prin atingeri senzuale, mangaieri erotice si saruturi perverse… Mangaierile apasate, plasate acolo cu exactitate ma scoteau din minti, privirea salbatica si plina de sete care o aruncai asupra trupului meu, ma excita si deveneam tot mai plina de dorinta.
         As spune ca esti nascut pentru asta, faci o arta din a ne simti bine; modul in care imi desenezi conturul corpului cu mainile si buzele, felul in care imi faci trupul sa vibreze de placere apoi contopindu-l cu al tau, imi lasa clara impresie ca esti un zeu al placerilor trupesti, un anume-Remus care stie ceea ce vreau sa simt fara sa intrebe, doar privindu-ma, un acelasi-Remus care doreste sa simta tot, la cea mai mare intensitate…
          Ador felul in care ma privesti cand sunt deasupra ta si ma joc cu mainile in parul tau, cand  imi infig unghiutele in pieptul tau, e incitanta respiratia pe care o ai cand  te sarut incet pe gat, apoi termin joaca muscandu-te de ureche…  
         E deosebit sentimentul, cand in “plina actiune” gandurile tale zboara la grija care mi-o porti, la felul in care esti atent si grijului cu mine, chiar daca e un moment in care multi nu ar da nici o secunda timp de gandire acestor factori atat de importanti pe mine, pentru noi…
         Si, cand te gandesti cat de simplu si complex se termina “tot”… E o altfel de demonstratie a ceea ce imi spunea tata mereu: ”Lucrurile simple sunt printre cele mai complexe si complicate… si doar inteleptii reusesc sa le inteleaga”… Is sigura ca de cate ori mi-a zis asta, avea in cap tot felu de exemple, dar in nici un caz cel pe care il am eu acum, cel despre care scriu… si totusi, mi se pare cel mai bun exemplu… pacat ca nu il pot spune…:))   
         Nu astept sa inteleaga cineva, exact ce vreau sa transmit prin ceea ce am scris… Nici nu vreau asta; nu ma deranjeaza sa comentati postarea, dar oricat de mult ati gandi “inteleg”, sa stiti ca nu e asa… Singurul mod in care poate ati putea intelege, e sa simtiti ceea ce simt eu, tot ce simt eu, si cum mi-am pus de nenumarate ori “stampila”, prin care ziceam clar “esti doar al meu si acum stie si vede toata lumea”, e evident ca nu am degand sa-l impart cu nimeni!
         Singurul care va intelege, este El…, restu` … veti face doar presupuneri.