Blonda de la psiho

                 Să vă povestesc o întâmplare amuzantă... Nu foarte amuzantă pentru mine, adică intră în categoria aia de „fugi cât te țin picioarele”, dar acum îmi amintesc cu drag de ea.

                 Eram la facultate, printre primele zile, nu țin minte exact, știu doar că trecuse destule zile încât să ne dăm seama cam în preajma cui vom atârna, dar nu destul încât să scăpăm de aparențe. Eram la fundamentele psihologiei, cu domnul „ajutor” al profei, eu așa îi zic... și dezbăteam o mică neînțelegere, de unde a apărut un banc cu blonde. Eu niciodată nu m-am simțit blondă din două motive, nu sunt total blondă, am un fel de blond-roșcat:)) și a doua chestie, în categoria „ești blondă” dupa mine intră doar cele vopsite, piți alea platinate în cap, chiar mi se par „blonde”... So, am râs la ideea bancului, la care era o domnișoară din asta platinată la care cu siguranță i-am subestimat inteligența și i-am zis ironic bineîntețeles, „lasă dragă nu te supăra, nu e vina ta ca ești blondă”, la care stimata domnișoară mi-a răspuns de nu am știut ce m-a lovit, „dar măcar eu nu sunt blondă natural ca tine”. Cred că a fost prima dată când nu am știu să răspund, toți râdeau, până și profu râdea de nu mai putea, iar eu încă uimită de faptul că fata deși piți și blondă platinat, deci vă rog, a reușit să își pună neuronii la bătaie. :)) Acum nu mi se pare big deal, dar atunci am crezut că sar pe geam, oricum asta nu demonstrează decât că există excepții, care desigur întăresc regula...Funny nu?