o postare putin cam indrazneata...

I`m too am tired and sick for living on a edge!!
Exact! M-am saturat sa traiesc intr-o lume unde totul are reguli si margini! Unde cand faci ceva iesit din tipar, esti nebun, unde daca incerci ceva nou, ceva ce altii nu au facut doar pentru ca le este frica, esti maniac! De unde si pana unde cu toate etichetarile astea? Daca eu vreau sa traiesc altfel, ce aveti cu mine? Daca eu vreau sa fiu altfel, altfel decat voi, adica altfel decat a fi limitata, patetica si absurda, voi de ce nu ma lasati? De ce trebuie sa mereu sa ma modelez dupa voi? De ce trebuie sa fiu stupida impotriva vointei mele? De ce mereu cei mari au dreptate, desi nu au? De ce atatea "de ce-uri"? Sa va spun de ce? Pentru ca mereu cei care sunt altfel, cei care vor sa se impuna, cei care au ceva de spus, vor fi priviti ca si ciudati, rebeli, non-comformisti! Urasc sa mi se zica ca sunt rebela, dar daca stau sa ma gandesc mai bine, prefer sa fiu rebela decat sa fiu stupida ca voi..., prefer sa am propriile idei decat sa le fur de la altii, sau sa merg pe aceeasi teorie "generala"!! Traiti monotonia in continuare, ea e cea care va va duce spre o viata in siguranta:)), altii traiesc riscant, dar macar stiu sa traiasca. Calitatea vietii nu se masoara in lungime, ci in modul in care ti-ai petrecut timpul!! Poate eu ador sa ucid, da... fac ceva rau, dar daca treaba care o fac, iese bine , la urma urmei e un lucru bun... Iar daca o voi face bine, voi deveni un criminal cu acte in regula. As putea omori orice rahat de om, cu sange rece, cu privire rece si fara constiinta! De ce? Pentru ca oamenii distrug tot ce au in cale... de la natura, animale pana la alti oameni; nu... nu as putea sa omor un animal, ele sunt prea sincere, prea pure, prea loiale...
Nu conteaza in ce te afirmi, conteaza sa o faci impecabil... daca intelegeti ce vreau sa spun!
Sunt o gramada de oameni care au facut treaba asta, numele acelora le este cunoscut, ..., sunt o gramada de curente la fel... Kurt Cobain,... perioada grunge, s-a ajuns ca in aceea perioada Dj-i sa mixeze Smells like teen spirit, el a avut curajur sa fie altfel, altfel decat toti ceilalti care erau atunci pe scena, i-a "tuns" pletele pana si lui Bon Jovi; Janis Joplin, perioada hippie, ..., Charles Manson, ... Jeffrey Dahmer... As putea da o gramada de exemple...
Doar cititi chestia asta, ganditi-o (daca sunteti in stare), si apoi alegeti... Click.

Ceva mic... de cand eram prin liceu:D

”Nu gasesc” scopul acestui mesaj, dar eu il scriu (poate cineva il va citi) … Nu suntem adolescenti care-si pierd noptile-n cluburi, nu suntem tineri cu moda la pamant, nu ascultam muzica de prost gust si nu suntem o generatie egala cu 0!!Noi, elevii, fie ca suntem din liceul “X” sau din liceul “Y”, nu suntem copii trasi la indigo, ci avem propriile personalitati, avem idei proprii. Ne place sa citim in metrou, sa jucam pe Broadway ( sa fim una cu scena), sa dansam in ploaie, sa reconstruim trecutul, sa cautam explicatii veridice, sa jucam “X” si “0? pe treptele liceului, sa mancam chips-uri si sa regasim noi imnuri pentru sk8eri, rockeri, hippioti, punkeri, fiecare “colorat” in felul lui.Suntem liceeni. Suntem “actorii” din Ani de liceu, avem propriul scenariu, avem o lume a noastra. Desi suntem diferiti, intr-un anumit mod ceva ne uneste: anii de liceu.Suntem un curcubeu, probabil apus, in momentul in care voi ne alungati din cercul care inconjoara conceptiile si trairile noastre.Iar voi? Cine sunteti? Dar cine ati fost? Elevi, liceeni…? Ati urmat o treapta, un curs initiatic, un vis devenit realitate. Este trecutul vostru, acuma - aici, este prezentul nostru (si un viitor). Vor urma altii, alti caragialieni, alti liceeni… In concluzie, The show must go on!

Nimicurile dintr-o seara fara luna

          Se numea Tristete. Se impotrivea des si niciodata nu era cu adevarat bucuroasa. "Dar nu vreau sa o iau pe aici", era propozitia ei reprezentativa. "Vreau inapoi, vreau copilul alteia sa aiba leucemie, vreau tatal alteia sa moara, iubitul alteia sa insele. Eu nu sunt pregatita." Si intradevar, Tristetea nu era pregatita. Si nici eu. Nici eu nu sunt pregatita sa-mi pierd dulceata zilelor, armonia amurgului si mangaierea noptilor.
          Acest strigat, este disperarea oricui, obiceiul mental a fiecareia dintre noi. Unii credem ca avem macar o urma de control, chiar si atunci cand adevarul imasibil..., imposibil ne priveste cu ochi rautaciosi si ne tipa facandu-ne sa ne izbim de el... adevaratul adevar: "Fie ca te ineci, fie ca inoti, vei avea de-a face cu mine", sopteste glasul ei; "Fie ca ma vrei, fie ca nu, eu sunt aici pentru totdeauna. Nu ai putere sa ma schimbi pe mine. Eu te voi schimba pe tine."
          Lacrimi... din nou lacrimi - ce straniu sa curga atat de usor cand eu nici nu las inca durerea sa ma cuprinda.
          Tristetea si Bucuria. Tristetea era de partea cealalta si-mi striga, de dincolo de un gol imens. Eu - de mana cu bucuria - faceam un efort urias sa raman aici, trebuia sa imping cuvintele peste acel gol. Trebuia sa le dau forma si sa le imping catre ea si mai trebuia sa ma agat bine de normalitate.
          Primul suspin mi s-a ridicat in piept si mi-a explodat din gatlejul inghetat. Am fugit in graba, orbita de lacrimi fierbinti. "Nu te mai gandi! Nu-i mai spune numele! Abtine-te!" Dar deja cuvantul pusese stapanire pe mine, ma infasurase intr-un val intunecat de mister si diferenta...
          Vreau sa vin la tine. Pentru totdeauna. In adapostul bratelor tale, mi se va putea intampla vreodata ceva rau?

O viata din... timbre (o camera cu timbre)

          O camera mare, rece, in stil vechi, intr-o casa modesta parca aruncata la intamplare langa o padure complet rupta de societate. Stilul camerei te transmite intr-o lume veche, iar omul aplecat atent peste birou se potriveste exact ambientului. Pare un print singuratic, trecut de prima tinerete, iar singurele lui relatii si averi, sunt timbrele. Omul este un neinteles si un neadaptat noi generatii, iar toti cei invitati la o cana de ceai in stil vechi, accepta doar pentru a mai putea scoate vorbe despre ciudatul om din “alta lume”. El este mereu amabil, deloc ironic dar foarte filozofic, astfel ca oamenii simt ca vorbesc mult prea superficial atunci cand sunt in compania lui.

- Va multumesc ca m-ati invitat la ceai... din nou.

- Placerea este de partea mea.

- Spuneti-mi... de unde relatia atat de adanca, as putea spune obsesiva cu timbrele?

- Sunt modul prin care imi traiesc tineretea; simt ca in felul acesta imi prelungesc anii tineretii. Tineretea este ceva ce omul nu pretuieste datorita imaturitatii si necunoasterii la acea varsta...

- Eu sunt de parere ca fiecare varsta are frumusetea ei, si trebuie sa o acceptam, altfel riscam sa traim numai in trecut, ceea ce ne va rani, mai repede sau mai tarziu. Timpul trece, iar noi nu putem sa il recuperam.

- Spui asta pentru ca esti tanara, si intr-adevar, timpul curge doar intr-un singur sens.

- Sunt curioasa cum arata timbrele dumneavoastra. si de asemenea de stilul de viata adoptat, dar nu il puteam intreba acest lucru. De ce un om atat de intelpt nu putea sa isi vindece ranile cu privire la trecerea anilor, sa accepte ceva atat de firesc precum varsta si sa iasa in lume?

- Sunt minunate, dar in lumea asta sunt si alte lucruri minunate care nu va amintesc de varsta dumneavoastra. Ganditi-va la amurg, un moment frumos, linistitor si totusi...

- Trist.

- Nu cred ca tocmai asta vroiam sa exprim.

- Trist. Anunta sfarsitul unei zile, trecerea timpului.

- Atunci padurea. Atat de interesanta si plina de viata; incercam sa adaug si sa gandesc cat mai repede, fara sa ma fi gandit de dinainte la modul lui de a-mi interpreta afirmatia si a face o  legatura atat de stransa intre apus si timp.

- Domnisoara... dumneavoastra studiati...?

- Psihologia.

- Frumos. Spuneti-mi va rog, care este lucrul frumos la un copil?

- Puritatea.

- La un tanar?

- Dragostea, sansele ce se deschid in viata.

- Si la un batran?

- Dar dumneavoastra nu sunteti batran!! incercam sa argumentez.

- Si la un batran?

- Intelepciunea si renasterea.

- Renastere?

- Vedeti dumneavoastra, eu sunt de parere ca pentru niste minti intelepte si bine organizate, moartea nu este decat pasul spre o noua aventura. Iar psihologii afirma ca dupa o anumita varsta, acceptam moartea la fel cum acceptam nasterea.

- Ne obisnuim...

          A fost greu. In timp ce mergeam spre casa, m-am oprit la marginea padurii ca sa reflectez asupra ciudatei intalniri. De data aceasta am avut un scop. Cum poate acest om sa traiasca singur si inchis in acea lume trecuta, cand afara il asteapta viata adevarata? Privesc din nou spre fereastra lui si ma gandesc ca de acolo privelistea padurii trebuie sa fie uimitoare... Plus aerul acesta, pamantul, frunezele... totul cum renaste la viata... Sunt inocenta, imi spun, mai mult pentru a ma convinge decat cred. Imi scot bricheta, dar de data aceasta nu imi aprind o tigara... asez albumul si fac in jurul lui un cerc din pietre, exact cum am invatat de la tata, pentru a nu se extinde focul; il aprind. Ma asez pe jos chiar langa el, de data asta imi aprind o tigara, si privesc cum arde un album, un album diabolic, care a putut tine departe de societate si de adevarata viata, un om. Un om simplu dar deosebit, deoarece am ajuns si eu sa inteleg ca lucrurile simple sunt de fapt cele mai frumoase si... complicate. Imi termin tigara, si dau sa plec. Focul e aproape stins, iar demonul facut scrum... probabil si sufletul meu, dar o pasare pheonix mereu invie... si nu oricum.

- Iata-ma din nou la o cana de ceai cu tine.

- Dar de data aceasta, intr-o cafenea. Acum vecinii au un nou subiect de discutie...

- Nu cred ca era nevoie sa imi distrugi colectia de timbre, doar ca sa imi areti ceea ce pierd daca nu privesc si in alta parte.

- Eu cred ca a fost nevoie, nu ca sa va fac sa priviti altceva, deoarece veti privi pe aceeasi fereastra, iar acum ma se intampla sa fiu tot eu, cea de ieri.

 

          M-am mirat sa ii vad privirea blanda intorcand capul spre apus. Se citea in ochii lui... bucurie. Era un moment fericit al zilei, un moment pe care in urma cu o zi, il numise trist. M-am ridicat de pe scaun, am platit consumatia si am plecat, fara sa-l salut, fara sa simta macar. Vroiam sa il privesc din departare; un om simplu, intelept care priveste un amurg. Un peisaj comun pentru altcineva, dar pentru mine era ceva frumos. Ochii atenti care privesc niste culori calde. Am plecat. Am nevoie de oja mov....

Puteri supranaturale

        Cred ca toti suntem constienti de noua navala de carti si filme cu "eroi" care detin puteri supranaturale, si care ne fac sa ne gandim : "Cum ar fi daca...?"... Si cum totul este posibil daca nu stii ce vorbesti, si mai ales daca esti o fire atat de visatoare si cu o imaginatie mega-bogata, atunci e inevitabil sa nu incerci si tu sa iti imaginezi... Dar nu am sa incep ca in clasa I : "Eu daca as putea alege ce puteri supranaturale... bla bla". Simplu. Mereu vroiam trei lucruri care intra in categoria asta:
1. Sa devin invizibila. Dap. Invizibila. Sa fiu o mica paianjenita pe un perete si sa observ si apoi sa analizez in singuratatea mea, lumea din jur... Oricum o fac, e un obicei stupid - zic unii, pe care il am de cand sunt mica, si de care nu m-am lepadat dar nici nu stiu daca vreau... ma ajuta mult in a intelege sau a "citi" un om...
 2. Sa citesc gandurile oamenilor. Daaaa, si asta multi ar vrea sunt sigura... Ce? Nu ar fi interesant sa vezi ce gandeste tipu ala din colt care te tot priveste dimineata la cafenea? Sau sa stii la ce se gandeste taicat-o cand zice : "Stii? Nimic lasa asa, e mai bine.", sau de ce nu la ce se gandeste pretenul/iubitul/amantul etc in timp ce va tavaliti?:)) Okay, poate am zis-o mai urat dar sigur ai vrea sa stii daca viseaza la cine stie ce vedeta porno sau blonda cu cracii lungi din nu stiu eu ce film, sau poate... e doar sincer si se gandeste doar la tine.
3. Pasiunea mea pentru calatorii mi-a aratat a treia dorinta, teleportarea. Sa fie o zi plictisitoare sau plina de stres, sa inchid ochii si sa ma gandesc la un loc unde as vrea sa fiu... si pac, m-am si teleportat acolo. Nu ar fi fain? Pe langa asta mi-as si salva niste banuti, timp, stres (da este un stres la noi sa calatoresti cu trenul), plus ar fi si distractiv.
Voi? Ce puteri supranaturale ati vrea sa detineti daca a-ti putea?

Pantalonii fermecati

               Stateam aseara intinsa frumos pe spate in pat si meditam impreuna cu Remus, cum ar fi sa avem o pereche de pantaloni fermecati; sa scoatem din fiecare buzunar cate 10 milioane pe zi, si ne faceam planuri, stiti voi... tigari, mancare, ciocolata, si cat de bine ne-am descurca noi daca am avea banii acestia. Dupa lungi dispute, sex, mancat si o tigara, am ajuns la concluzia ca si daca am scoate doar 1 milion din fiecare buzunar pe zi ne-ar ajunge. Cum pantaloni fermecati nu avem, milioane din buzunar nu scoatem, nu am ajuns decat sa visam in continuare; lasand asta la o parte, am inceput sa imi fac in cap un fel de horror, stiti voi, dupa cei cu bani vin muuulti hoti, deci va dati seama cum alergam eu cu pantalonii fermecati pe mine, si cum un nebun cu toporu incerca sa ma prinda, apoi a revenit totul la ceva comic; nenea ma prins, mi-a luat pantalonii dar problema era ca nu incapeau pe el, si pantalonii nu functionau decat daca ii aveai pe tine... Ei ce stiti voi? Eu stiu... o imaginatie hiperactiva este un adevarat blestem. Iar acum astept un anonim care sa imi zica ceva urat doar pentru ca am scris de prea multe ori cuvantul "pantalon" si ca sunt ca majoritatea lumii, ma gandesc doar la bani, desi poate nu e asa. Da da, o chestie pe care nu trebuia sa o zic, dar cum mereu ma ia gura pe dinainte, aici degetele si creierul, e prea tarziu sa o mai sterg.

Sunt...

Sunt zapacita, rad mult si sunt mai tot timpul vesela. Sunt impiedicata, imi plac plimbarile insorite de primavara, ador sa alerg prin ploaie pe strazi si iubesc o iesire intr-o noapte sinistra cu luna plina. Sunt de parere ca nimic nu se compara cu un plans bun atunci cand simti nevoia, deoarece dupa el vor veni zambete sincere si cu siguranta meritate. In timpul liber ma ocup cu vorbitul degeaba, datul cu parerea si enervarea "intelectilor". Nu-mi place societatea, dar am ajuns la trista concluzie ca nu voi putea trai fara ea, sau macar incercand sa o ignor.
Sunt de parere ca singurul lucru obligatoriu in viata este sa faci ceea ce crezi tu ca este mai bine pentru tine; asta este principiul dupa care ma ghidez, care traiesc, si dupa care tai in carne vie atunci cand trebuie.
Sunt blonda. Iubesc, calatoresc, sunt incapatanata. Gandesc destul, vorbesc mult, analizez la sange, critic la greu. Deciziile le iau rapid apoi imi dau seama ca m-am grabit, dar nu dau inapoi; singurul drum pe care trebuie sa il faci ca sa iti mearga bine, este sa mergi tot inainte.
Imi iubesc animalele, imi ador unchiul, indragesc bunica, imi critic mama, imi iubesc tatal, imi ador iubitul, indragesc sofatul, imi critic mintea.
Sunt gemeni. Ei si ce?